Gheorghe Popârlan este tatăl a trei copii și își dedică întreaga energie pentru a-i crește și a le oferi tot ceea ce poate.
Familia sa trăiește modest în căsuța lor din satul Țădaru, județul Brăila, iar viața lor este o luptă de zi cu zi, așa cum se întâmplă pentru multe familii aflate în situații similare.
Prin intermediul acestei scrisori, Gheorghe și-a așternut pe hârtie o bucată din sufletul său.
Ne-a solicitat sprijin pentru a le putea oferi copiilor lucrurile de care au nevoie și pe care, singur, nu le poate obține.
Este un gest simplu și sincer, care vorbește despre responsabilitatea și iubirea profundă a unui tată pentru copiii săi.
Printre lucrurile de care familia are nevoie se numără: lenjerii de pat mai mari, un cuptor electric, un frigider, o mașină de spălat, precum și alimente de bază – ulei, zahăr, făină, orez, bulion și șervețele.
Pe lângă acestea, Gheorghe nu a uitat să menționeze nici dorințele copiilor săi care, ca toți copiii, își doresc hăinuțe, încălțăminte, jucării și dulciuri.
Sunt lucruri simple, dar care, din păcate, pentru această familie sunt imposibil de obținut fără sprijin:
• Victoria (11 ani): haine mărimea 36 (copii 140–146 cm), adidași nr. 36, o rochiță mărimea 128, un puzzle, o păpușică și o kendama;
•Gabriel (7 ani): haine mărimea 122–128, un trening mărimea 134, ghiozdan, o mașinuță și o kendama;
•Mădălin (14 ani): haine mărimea M, geci de primăvară mărimea M, ghete nr. 43 sau adidași și o kendama.
Gestul lui Gheorghe Popârlan ne amintește că iubirea unui părinte este necondiționată, profundă și altruistă.
Este o iubire care nu așteaptă recunoaștere și nu se măsoară în cuvinte sau foloase, ci se vede în eforturile zilnice de a le oferi copiilor tot ceea ce poate, chiar și atunci când resursele sunt limitate, iar viața impune dureros sacrificii grele.
Familia Popârlan este una dintre miile de familii vulnerabile care au nevoie de sprijin pentru a face față lipsurilor de zi cu zi.
Prin campania noastră de Paște, „Miracolul împreună”, venim în întâmpinarea lor.




