Într-o dimineață de iulie, o pană delicată s-a desprins din aripa unui porumbel și a început să plutească grațios deasupra unui oraș pitoresc în căutarea artistului ei. Știa că acum e timpul să scriem și să povestim oamenilor despre magica Caravană de la Brașov. Despre copii și oameni speciali ai căror entuziasm și zâmbete sincere ne-au bucurat de la prima interacțiune.
Totul avea să înceapă pe 17 iulie 2024, zi în care #dreamteamASSA a plecat către orașul Brașov pentru ultimele pregătiri ale #CaravaneiASSA. Oboseala drumului a fost repede uitată în fața entuziasmului și determinării de a face evenimentul memorabil. Și pentru că #povesteaASSA trebuia dusă mai departe și împărtășită la cât mai mulți oameni, în aceeași zi am avut onoarea să participăm la Radio România Brașov, unde Cristian Lițeanu și Alina Maria Burlan au vorbit despre misiunea Fundației, despre importanța sprijinirii comunităților vulnerabile și au împărtășit detalii despre activitățile planificate pentru micuții noștri. Entuziasmul și dedicarea echipei au fost palpabile, iar mesajul lor a rezonat profund cu ascultătorii.
Evenimentul Caravanei ASSA de la Brașov, desfășurat în data de 18 iulie 2024, continuă itinerariul binelui început acum mai bine de nouă luni în urmă. A fost o călătorie a speranței și a solidarității, dedicată întâlnirii cu oameni minunați și speciali, dar mai ales, aducerii de bucurie și zâmbete pe chipurile copiilor proveniți din medii defavorizate.
Caravana Fundației ASSA a fost întâmpinată cu brațele deschise de comunitatea brașoveană care prin reprezentanții ei, membri ai autorităților locale, colaboratori, oameni deosebiți din diverse domenii de activitate și interes, a avut un cuvânt important de spus în privința problemelor cu care se confruntă zi de zi copiii vulnerabili din comunitatea Brașov. Ideile lor au fost puse laolaltă în cadrul a ceea ce noi numim „Masa rotundă”, organizată în parteneriat cu Gentiletza și întrunită la hotelul Aro Brașov sub egida „Solidaritate și Sustenabilitate = capital cert și necesar pentru o generație viitoare sănătoasă”. La finalul acestui moment am putut spune că scopul nostru a fost într-adevăr atins, și anume de a face cunoscute proiectele și inițiativele Fundației ASSA, dar și de a mări #familiaASSA prin noi parteneri și colaboratori, OAMENI BUNI care oricând e nevoie găsesc o cale de a se reuni și de a lupta alături de noi pe drumul responsabilității, al implicării, al generozității, al empatiei și iubirii pentru copiii aflați în nevoie.
În continuare, Povestea ASSA aduce multă emoție și ecou prin evenimentul dedicat copiilor proveniți din medii defavorizate. Pentru 30 de copii vulnerabili, proveniți din două comunități ale județului (Comuna Budila și Satul Cuciulata, Județul Brașov) și 12 copii cu nevoi speciale de la Asociația Catharsis, Centrul de tip familial „Casa Maria Brașov” și Asociația „Toți Copiii sunt Copiii” am organizat o excursie unde micuții au avut șansa să se bucure de frumusețea Brașovului, să viziteze obiective turistice și să participe la activități educative și recreative. Pentru mulți dintre ei, călătoria a reprezentat o evadare din spațiul cu care erau obișnuiți, o îmbrățișare caldă, o voce auzită, o descătușare a energiei prin joc și iubire, dar și o deschidere către șansa de a avea un viitor mai bun.
În aventura noastră cu cei mici, am avut și un ajutor pe măsură. Echipa de baschet în fotoliu rulant de la Asociația „Club Sportiv Ralph Brașov” a oferit copiilor curioși o demonstrație de baschet atipică și o lecție valoroasă de viață, implicându-i pe micuți în joc din aceeași poziție, din fotoliile rulante, de unde au făcut întreceri, jocuri cu mingea de baschet, antrenamente și jocuri pe echipe. Copiii au putut afla, concret, cum se simte o persoană cu dizabilități și au înțeles de ce incluziunea este extrem de importantă.
Caravana ASSA de la Brașov nu a fost doar un eveniment umanitar, ci și un simbol al solidarității și al importanței de a sprijini comunitățile vulnerabile și de a crea un impact pozitiv și durabil în viețile celor care au ceea mai mare nevoie. Acesta este doar un exemplu al eforturilor noastre continui de a aduce schimbări pozitive și de a inspira speranță în inimile oamenilor.
Doar împărțind și participând la aceste eforturi ÎMPREUNĂ, putem construi o lume mai bună pentru copii. Astăzi împărțim cuvântul (eu scriu, tu citești), dar ”mâine” putem face mai mult de atât.
Mulțumim #dreamteamASSA și tuturor OAMENILOR care ni s-au alăturat și fără de care nimic nu ar fi fost posibil:
Hotel Aro Palace Brasov
Alka – Asa cum iti place
Club Sportiv Ralph
KOA Apartments
Asociatia de Servicii Sociale SCUT
#SalaSporturilorDumitruPopescuColibasi
Gradina Zoologica Brasov
Gentiletza
#NeuroBrainFit și Delia Rus – Health Consulting
Asociatia Catharsis Brasov
#CentruldetipfamilialCasaMariaBrașov
#AsociatiaToțiCopiiisuntcopii
Asociatia KinetoBebe
#MirelaSandu și Trandafirul Sperantei Stefan
Felicia Gogan și The Magic Sleepover RO
#MarcelScutaru
Alina Maria Mititelu
#MarianPetria
#DoinaPărăian

Autor

Nume: Presură Roxana-Mariana
Funcție: Coordonator proiect , Fundatia ASSA