Caută
Close this search box.

Campania de Crăciun a ajuns la final. Vă mulţumim!

Am făcut primul nostru pas în lume cu o campanie timidă: ne propusesem să îndeplinim dorințele a macar 50 de copii care i-au scris Moșului.

Am făcut primul nostru pas în lume cu o campanie timidă: ne propusesem să îndeplinim dorințele a macar 50 de copii care i-au scris Moșului.
Data demarării proiectului, cu nici două luni înainte de Crăciun, i-a făcut pe foarte mulți să fie rezervați, să aibă îndoieli că vom reuși.
Apoi scrisorile au început sa curgă, iar din 50 de scrisori, câte ne propusesem să acoperim, au ajuns să fie 193, plus câteva cazuri mai complexe (despre care v-am povestit) pe care le-am preluat și pentru care vom continua demersurile.

Din păcate, în lume există multă tristețe și sunt mulți copiii și multe familii care au nevoie, neapărat, de ajutorul semenilor lor!
Pe măsură ce primeam tot mai multe scrisori și aflam de tot mai multe cazuri, simțeam și mai acut că nu putem sta nepăsători, că trebuie să facem totul ca să dăruim o rază de lumină și speranță celor aflați în dificultate!
Am intrat într-un tăvălug de evenimente care se precipitau, însă nu am renunțat!

Rezultatul a fost minunat și ne-a surprins chiar si pe noi!
Ca de nicăieri, au apărut oameni minunați, care și-au adus aportul, ne-au ajutat, făcând posibil acest mic miracol!
Nu ne-am gandit niciun minut să renunțăm! Dimpotrivă, regretul nostru este că nu am putut face mai mult, deși am depășit cu mult proiectul inițial al campaniei!

Ceea ce ne-a făcut si ne face FERICIȚI este că acum știm, fără tăgadă, că în lumea asta încă există foarte mulți oameni buni, numai suflet, care nu ezită să ajute!
Și nu vorbim neaparat de oamenii cu posibilități financiare, ci și de oameni obișnuiți, cu propriile probleme și griji, care au dăruit din puținul lor, pentru a zugrăvi o bucățică de Rai.

Voi toți ați făcut imposibilul posibil și vă mulțumim din suflet!
Vă dorim un Crăciun fericit, plin de lumină și dragoste, și să vă fie viața o poveste presărată doar cu minuni!

IUBIM! TRĂIM! DĂRUIM!
Crăciunul este cu și despre oameni!

Distribuie

Noutăți

Campanii

Abonează-te La
Newsletter-ul Nostru

Pentru a vă oferi cea mai bună experiență posibilă pe acest site, folosim cookies. Consultati aici politica noastră cookies.

Abonează-te La
Newsletter-ul Nostru